JOCURI PENTRU COPII

Tarile


Se deseneaza cu creta un cerc mare pe asfalt si se feliaza, cum sunt triunghiurile de branza. Fiecare copil isi alege numele unei tari si il scrie pe felia lui. Cand incepe jocul fiecare sta in "tara lui", cineva arunca o minge cat mai sus, pe verticala, strigand: "sa iasa, sa iasa la atac........Bulgaria... [la alegere]. "Bulgaria" trebuie sa prinda mingea, iar ceilalti copii fug fiecare in ce directie doreste. Ideea este sa existe o distanta cat mai mare intre toti ceilalti si cel care trebuie sa prinda mingea, pentru ca, odata ce "Bulgaria" a pus mana pe minge poate sa "impuste" [adica sa atinga] cu ea pe orice, de obicei pe cel care este cel mai aproape si este sigur ca poate sa il loveasca cu mingea.

E cam ca la ratele si vanatorii, numai ca cel vizat nu are voie sa se miste din acel loc [se poate feri, miscandu-si corpul pentru a evita mingea, dar nu si picioarele]. Daca cel vizat este atins, Bulgaria ii va "taia" o bucata mica din tara, ca prada de razboi. Daca Bulgaria nu a reusit sa il atinga cu mingea pe cel ales va trebui sa-i cedeze acestuia o mica parte din "tara" sa. Apoi, dupa "imparteala" acesta din urma, fie ca e atins cu mingea sau nu, va lansa din nou, alegand "tara" care va trebui sa prinda mingea. Ideea este ca va castiga cel care castiga cele mai multe "teritorii". Fireste, se vor alege denumirile tarilor in functie de dorinta si imaginatia fiecaruia.
Recomandati aceasta pagina: