POVESTI PENTRU COPII

Capra cu trei iezi - de Ion Creanga

de Ion Creanga

Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea : "Sunt cinci degete la o mâna si nu samana toate unul cu altul".
Într-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:
– Dragii mamei copilasi ! Eu ma duc în padure ca sa mai duc ceva de-a mâncarii. Dar voi, încuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pâna ce nu-ti auzi glasul meu. Când voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa:
Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua :
Frunze-n buze,
Lapte-n tâte,
Drob de sare
În spinare,
Malaies
În calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
Auzit-ati ce-am spus eu ?
– Da, mamuca, zisera iezii.
– Pot sa am nadejde în voi ?
– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odata baieti, si ce-am vorbit odata vorbit ramâne.
– Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama ! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramâneti cu bine!
– Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te întoarne cu bine si sa ne-aduci demâncare.
Apoi capra iese si se duce în treaba ei. Iar iezii închid usa dupa dânsa si trag zavorul. Dar vorba veche : "Paretii au urechi si ferestile ochi". Un dusman de lup - s-apoi stiti care ? - chiar cumatrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânsii.
"Bun ! zise el în gândul sau. Ia, acum mi-e timpul... De i-ar împinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie ! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli !" Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si începe:
Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tâte,
Drob de sare
În spinare,
Malaies
În calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
– Hai ! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga !
– Ia ! Baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demâncare.
– Saracutul de mine ! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi ! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si de ragusit, ca-i mai subtire si mai frumos !
Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, întorcându-se, începu iar:
Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !...
– Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua ? Nu-i mamuca, nu-i mamuca !
D-apoi cine-i daca nu-i ea ? Ca doar si eu am urechi ! Ma duc sa-i deschid.
– Badica ! badica ! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine ! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:
Deschideti usa,
Ca vine matusa !
s-atunci voi trebuie numaidecât sa deschideti ? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de când lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana ?
– Apoi, da ! nu spun eu bine ? zise cel mare. Ia, de-atunci e rau în lume, de când a ajuns coada sa fie cap... Daca te-i potrivi tu acestora, îi tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.
Atunci mezinul se vâra iute în horn si, sprijinit cu picioarele de prichiciu si cu nasul de funingine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana ! Asemene cel mijlociu, tustiu ! iute sub un chersin;
se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamântul si-i tremura carnea pe dânsul de frica : Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa !
... Însa cel mare se da dupa usa si - sa traga, sa nu traga ? - în sfârsit, trage zavorul... Când iaca !... ce sa vada ? s-apoi mai are când vede ?... caci lupului îi scaparau ochii si-i sfârâia gâtlejul de flamând ce era. Si, nici una, nici doua, hat ! pe ied de gât, îi rateza capul pe loc si-l manânca asa de iute si cu atâta pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea nu are
ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si începe a se învârti prin casa cu neastâmpar, zicând:
– Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri ? Dar ce Dumnezeu ?! Parc-au intrat în pamânt... Unde sa fie ? Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna ! iezii nu-s nicairi !
– Ma !... ca mare minune-i asta !... dar nici acasa n-am de coasa... ia sa mai odihnesc oleaca aste batrânete !
Apoi se îndoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. si când s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a crapat, ori cumatrul a stranutat...
Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca ? - Îl pastea pacatul si-l mânca spinarea, saracutul !
– Sa-ti fie de bine, nanasule !
– A !... ghidi ! ghidi ! ghidusi ce esti ! Aici mi-ai fost ? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el ! Apoi ridica chersinul binisor, însfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe-acela de-i merg petecele !... Vorba ceea :
"Ca toata paserea pe limba ei piere".
Pe urma se mai învârte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum în horn, cum tace pestele în bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, îsi pune în gând una : asaza cele doua capete cu dintii rânjiti în feresti, de ti se parea ca râdeau; pe urma unge toti paretii cu sânge, ca sa faca si mai mult în ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, iedul cel mic se da iute jos din horn si încuie usa bine. Apoi începe a se scarmana de cap si a plânge cu amar dupa fratiorii sai.
– Dragutii mei fratiori ! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat ! si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe capul ei !
Si boceste el si boceste pâna îl apuca lesin ! Dar ce era sa le faca ? Vina nu era a lui, ce au cautat pe nas le-a dat.
Când jalea el asa, iaca si capra venea cât putea, încarcata cu de-a mâncarii si gâfuind. Si cum venea, cât de colo vede cele doua capete, cu dintii rânjind, în feresti.
– Dragii mamucutei, dragi ! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi râd înainte când ma vad !
Baietii mamei, baieti,
Frumusei si cucuieti !
Bucuria caprei nu era proasta. Dar când s-apropie bine, ce sa vada ? Un fior rece ca gheata îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, si ochii i se painjinesc. si ce era nu era a bine !... Ea însa tot merge pân' la usa, cum poate, crezând ca parerea o însala... si cum ajunge, si începe
Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua :
Frunze-n buze,
Lapte-n tâte,
Drob de sare
În spinare,
Malaies
În calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
Atunci iedul mezin - care acum era si cel dintâi si cel de pe urma - sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca în bratele mâne-sa si cu lacrimi de sânge începe a-i spune :
– Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi ! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru !
Capra atunci, holbând ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramâne încremenita !... Dar mai pe urma, îmbarbatându-se, si-a mai venit putin în fire s-a întrebat :
– Da' ce-a fost aici, copile ?
– Ce sa fie, mamuca ? Ia, cum te-ai dus dumneata de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batând la usa si spunând :
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti...
– Si ?...
– Si frate-meu cel mare, natâng si neastâmparat cum îl stii, fuga la usa sa deschida.
– S-atunci ?...
– Atunci, eu m-am vârât iute în horn, si frate-meu cel mijlociu în chersin, iar cel mare, dupa cum îti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul !...
– S-atunci ?...
– Atunci, grozavie mare ! Nanasul nostru si prietenul dumitale, cumatrul lup, se si arata în prag !
– Cine ? Cumatrul meu ? El ? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii niciodata ?
– Apoi da, mama ! Cum vezi, i-a umplut de sparieti !
– Ei las', ca l-oiu învata eu ! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea ? Si pe voi sa va puie la pastrama ? Nici o fapta fara plata... Ticalosul si mangositul ! Înca se rânjea la mine câteodata si-mi facea cu maseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el : n-am sarit peste garduri niciodata de când sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu ! Cu mine ti-ai pus boii în plug ? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne !
– Of, mamuca, of ! Mai bine taci si lasa-l în plata lui Dumnezeu ! Ca stii ca este o vorba : "Nici pe dracul sa-l vezi, da' nici cruce sa-ti faci !"
– Ba nu, dragul mamei ! "Ca pâna la Dumnezeu, sfintii îti ieu sufletul." s-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu : ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase p-aici, apoi las' !... Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.
Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea si sta în cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca ?
"Aha ! ia, acum i-am gasit leacul, zise ea în gândul sau. Taci ! ca i-oiu face eu cumatrului una de s-a musca labele !"
Aproape de casa ei era o groapa adânca; acolo-i nadejdea caprei.
– La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip !... Ia, de-acu sa-ncepe fapta : Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru !"
Si asa zicând, pune poalele-n brâu, îsi sufleca mânicele, atâta focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smântâna si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaioase ca sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai întinata si niste frunzari peste dânsa : peste frunzari toarna tarâna si peste tarâna asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic.
Merge ea cât merge prin codru, pâna ce da pe-o prapastie grozava si întunecoasa si pe-o tiharaie da peste lup.
– Buna vreme, cumatro ! Da' ce vânt te-a abatut pe-aici ?
– Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti-i cautatura... apoi da, nu stii dumneata ca nevoia te duce pe unde nu ti-i voia ?
Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa în lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o buna !
– Ca ce fel, cumatrita draga ?
– Ia, a gasit iezii singurei, i-a ucis si i-a crâmpotit, de le-am plâns de mila ! Numai vaduva sa nu mai fie cineva !
– Da' nu mai spune, cumatra !
– Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mângâi...
– Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nunta.
– Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.
Apoi capra porneste înainte plângând, si lupul dupa dânsa, prefacându-se ca plânge.
– Doamne, cumatre, Doamne ! zise capra suspinând. De ce ti-e mai drag în lume, de-aceea n-ai parte...
– Apoi da, cumatra, când ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti mai face si dumneata atâta inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.
– Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus !
– Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu îi plac tot puisori de cei mai tineri.
– Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi ? D-apoi asa ?
– Doamne, cumatra, Doamne ! Oiu face si eu ca prostul... Oare nu cumva nenea Martin a dat pe la dumneata pe acasa ? Ca mi-aduc aminte ca acu ca l-am întâlnit odata prin zmeuris; si mi-a spus ca daca-i vrea dumneata sa-i dai un baiet, sa-l învete cojocaria.
Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pân-acasa la cumatra !
– Ia poftim, cumatre, zise ea luând scauiesul si punându-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din ceea ce ne-a dat Dumnezeu !
Rastoarna apoi sarmalele în strachina si i le pune dinainte.
Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpav; si gogâlt, gogâlt, gogâlt, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.
– Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut !
– Si cum ospata el, buf ! cade fara sine în groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita : nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumatru.
– Ei, ei ! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat ! Cu capra ti-ai pus în cârd ? Capra ti-a venit de hac !
– Valeu, cumatra, talpele mele ! Ma rog, scoate-ma ca-mi arde inima-n mine !
– Ba nu, cumatre; c-asa mi-a ars si mie inima dupa iezisorii mei ! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însa-mi plac si de isti mai batrâni, numai sa fie bine fripti; stii, cole, sa treaca focul printr-însii.
– Cumatra, ma pârlesc, ard de tot, mor, nu ma lasa !
– Arzi, cumatre, mori, ca nici viu nu esti bun ! De-abie i-a mai trece baietului istuia de spariet, ca mult par îmi trebuia de la tine ca sa-l afum. Ti-aduci aminte, dihanie rautacioasa si spurcata, când mi te-ai jurat pe parul tau ? si bine mi-ai mâncat iezisorii !
– Ma ustura inima-n mine, cumatra ! ma rog, scoate-ma, si nu-ti mai face atâta osânda cu mine !
– Moarte pentru moarte, cumatre, arsura pentru arsura, ca bine-o mai plesnisi dînioare cu cuvinte din scriptura !
Dupa aceasta, capra si cu iedul au luat o capita de fân s-au aruncat-o peste dânsul, în groapa, ca sa se mai potoleasca focul. Apoi, la urma urmelor, napadira asupra lui si-i mai trântira în cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pâna-l omorâra de tot. Si asa s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi, da' si de cumatru-sau lupul pagubasa a ramas, si pagubasa sa fie.
Si auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta, tare le-au mai parut bine ! Si s-au adunat cu toatele la priveghiu si unde nu s-au asternut pe mâncate si pe baute, veselindu-se împreuna...
Si eram si eu acolo de fata, si-ndata dupa aceea am încalecat iute pe-o sea, s-am venit de v-am spus povestea asa, s-am mai încalecat pe-o roata si v-am spus jitia toata; si unde n-am mai încalecat pe-o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare si gogonata minciuna !