Gradinite - cu profil artistic




Gradinita Odyssey Reggio-Inspired Kindergarten

Odyssey Reggio Inspired Kindergarten

Odyssey Reggio Inspired Kindergarten poate fi o alternativa pentru parintii care isi doresc o "altfel" de educatie pentru copiii lor. In viziunea noastra, procesul invatarii este o calatorie care incepe din prima secunda a venirii pe lume si dureaza o viata intreaga.

Nu stim cum va arata lumea peste 20 de ani si atunci cum am putea educa un copil pentru o lume pe care nici noi nu o cunoastem? Sarbatorind, alaturi de el, descoperirea de sine, bucurandu-ne si acceptand emotia, stangacia, incercarea si curajul de a a da un sens lumii in care traieste acum. Credem ca, abia atunci cand ajunge sa-si cunoasca potentialul si limitele, copilul va fi, cu adevarat, pregatit pentru viitor.

Educatia nu inseamna numai antrenarea mintii pentru a raspunde unor orgolii ale educatorului sau ale parintelui pentru a justifica alegerile facute. Educatia inseamna relatie si integrare, relatie cu mediul (cum reactioneaza ceilalti la cine sunt eu? ) si integrarea Eului ca intreg ( mintea mea, emotiile mele, corpul meu).

Credem cu tarie ca, abia atunci cand vom intelege, educatori si parinti, ca respectul pentru copil inseamna respectul pentru dreptul lui de a creste constient de cine este el, educatia isi va regasi sensul intr-o lume in continua schimbare.

La Odyssey, copilul este privit ca un "intreg". Copilul Odyssey este un ghem de emotie, gand, idee si miscare. A-l educa inseamna a-l "asculta", a-i descifra toate limbajele prin care el comunica cu noi, comunitatea Odyssey. Suntem convinsi ca respectand copilul, cu tot ceea ce inseamna el, respectam, de fapt, ideea de educatie, de crestere si de formare a unui om care ar putea, la un moment dat, schimba lumea :).

Program: L-V : 8.00-19.00

Sambata: ateliere, intalniri informale, Odyssey Play Group

TAXA SERVICII EDUCATIONALE

Program scurt: 1400 RON/luna *

Program lung : 1800 RON /luna *

MASA

15 RON(program scurt)/zi*

20 RON (program lung)/ zi*

TAXA INSCRIERE

650 RON (se plateste o singura data, la inscriere)

TAXA MATERIALE EDUCATIONALE

700 RON / an (se poate plati la inscriere sau in transe lunare)

REDUCERI

10 % - pentru cel de-al doilea copil inscris

5 % - pentru plata in avans (anul scolar)

* Tariful pentru masa se adauga la tariful pentru servicii educationale, in functie de programul ales;

* Perioadele de absentare, vacantele si zilele libere legal, precum si zilele in care centrul este inchis din motive neprevazute nu se scad din taxa pentru servicii educationale.

Spatiul gradinitei:
Gradinita dispune de un spatiu generos, fiecare grupa beneficiind de o sala de activitati si o sala de somn. Spatiul comun este situat la parter si cuprinde o zona de socializare, o zona de arta (messy play), o mini sala de sport (pentru activitatile sportive din sezonul rece) si o sala de mese.

Curtea gradinitei este generoasa si cuprinde zone de joaca, organizate pe arii de interes: bucataria in noroi (in care preparam pranzuri delicioase din noroi, frunze si le ornam cu frunze si iarba), trambulina, complex de joaca pentru dezvoltarea motricitatii grosiere, gradina de legume si plante aromatice, foisorul "artistilor", aleea senzoriala.

Grupele de copii:
Young Explorers (1-3 ani) - 10 locuri

Young Investigators (3-6 ani) - 15 locuri

Alimentatie:
• Hrana este gatita in bucataria proprie, autorizata DSV. Meniul este avizat de un nutritionist si contine mancaruri preparate din ingrediente organice, naturale de la producatori/furnizori autorizati;

• Meniul zilnic consta in mic-dejun, gustare de fructe (de sezon), pranz si gustarea de dupa-amiaza;

• Pregatim mancarea, zilnic, pentru a ne asigura de calitatea si propetimea ingredientelor, de igiena si de respectarea modului corect de preparare al hranei;

• Mancarea este preparata in vase de inox, ceramice pentru a ne asigura ca nu este afectata calitatea ingredientelor;

• Nu folosim DELOC zaharul; indulcirea se face, in general, cu ajutorul ingredientelor naturale: curmale, smochine, pudra de roscove, pudra de vanilie.

• Copiii primesc zilnic fructe si legume proaspete;

• Painea este pregatita din faina integral si maia;

Program de somn:
Intre 13-16 copiii au o perioada de relaxare. Copiii dorm in intervalul 13-15.30, apoi sunt implicati in activitati de relaxare pana la gustarea de la orele 16.



DATE DE CONTACT
Adresa: Strada Vlad Tepes, nr. 14, Pipera, Voluntari, Ilfov.
Reper: Vis-a-vis de biserica, langa Posta. Se intra din Bulevardul Pipera, pe strada Drumul Potcoavei, prima strada la stanga.
Numere de telefon: Tel.Mobil: 0749.525.550
Internet:
Web: www.odysseyedu.ro
E-mail:  office@odysseyedu.ro
Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten Odyssey Reggio Inspired Kindergarten

Recomandati aceasta pagina: