Articole, informatii utile

Eroii neamului si micii eroi de la Boreal

Clubul Boreal Clubul Boreal Clubul Boreal
Clubul Boreal Clubul Boreal Clubul Boreal

Timpul ne mână, parcă, din urmă cu mare iuţeală şi ne aruncă de data asta în vâltoarea evenimentelor de vară.

            Astăzi ne oprim la Sărbătoarea “Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor”. Este o sărbătoare a verii, în care natura nu uită să-şi îmbrace falnicele-i veşminte. Este o sărbătoare a creştinilor, în care ei nu uită că Domnul Iisus Hristos s-a înălţat la cer, la patruzeci de zile de la Înviere. Este Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpul de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi a întregirii neamului. Copiii nu trebuie să uite să-i cinstească pe înaintaşii noştri.

            Astfel ei asistă an de an la o lecţie de istorie, o lecţie a eroismului şi a curajului. Această lecţie are loc de obicei în Parcul Carol din capitală, la mormântul soldatului necunoscut. Ei i-au parte cu vădită încântare la ceremoniile militare ce se organizează aici: parada militară, depunerea coroanelor de flori, fanfară, pomenirea eroilor – slujba parastasului. În mâini copiii flutură drapelul românesc, un rod al pregătirii lor pentru acest eveniment: îl confecţionează şi îl colorează fiecare, cu gândul participării la manifestaţiile organizate aici. Este şi motivul pentru care de cele mai multe ori grupul de mici patrioţi este invitat de organizatori să asiste mai aproape de militari, în loc privilegiat. Iar alteori aceste ceremonii se încheie cu un tur al Castelului Ţepeş, o altă invitaţie.

            Nu toţi copiii merg în Parcul Carol. Un grup porneşte dis-de dimineaţă pe alte cărări încărcate de jertfe şi eroism. Alegem Valea Dâmboviţei, care mai întâi ne pofteşte pe vârf de munte, la Sfânta Liturghie. Glasul clopotului ne cheamă la Mânăstirea Cetăţeni. Aici ne măsurăm piciorul cu urmele lui Negru-Vodă, întipărite pe vecie pe lespede de piatră. Urmele lui sunt uriaşe, noi avem pas mic, dar suflet mare.

            Iar ochii de vultur dau ocol asupra împrejurimilor. În zare vedem Mausoleul de la Mateiaş, obiectivul excursiei noastre. După cum se cunoaşte, în toamna anului 1916 când armata română a opus trupelor invadatoare o puternică rezistenţă pe Culmea Carpaţilor, în zona de eroică apărare s-a aflat şi zona Muscel. Cele mai grele lupte s-au desfăşurat pe Muntele Mateiaş, ridicându-se apoi acest mausoleu.

            Ne îndreptăm şi noi nerăbdători într-acolo. Copiii sunt copleşiţi de emoţie. Se pregătesc ca pentru un ceremonial militar: coboară din microbuz cu steaguri tricolore, candele şi coroană de flori. Păşesc în linişte pe urmele ghidului care ne duce la osuar. Aici depun coroana de flori, aprind lumânările, rostind rugăciuni şi versuri dedicate eroilor. Surpriza cea mare pentru ei este scena de război din muzeu: o dioramă reprezentând luptele purtate de ostaşii români pe înălţimile din apropiere, precum şi un post de comandă. Se văd ostaşi în uniforma vremii, tranşee, plase de camuflaj şi efecte ce redau luminile si zgomotele gloanţelor, obuzelor. Apoi trâmbiţi de victorie şi Imnul Eroilor.

             Trâmbiţi de victorie au răsunat şi în microbuz, pe drumul de întoarcere. Cu bidoanele de apă în locul puştilor asistăm la un mic “răzbel” între băieţi. “Împuşcaţi-mă şi pe mine, vreau să fiu erou!” se aude glasul rugător şi totodată poruncitor al unui ştrengar. Intervenim cu o nouă învăţătură de istorie, lămurind că există supravieţuitori ai războaielor, veterani decoraţi şi care sunt tot eroi. Dar jertfa supremă a bravilor noştri ostaşi l-a impresionat aşa de tare încât a spus hotărât: “Da’eu vreau să fiu erou din celălalt!”.

            O lecţie de istorie împletită cu cea a muntelui este şi excursia de la Cimitirul Eroilor – Tabla Buţii (1335 m alt.). Este un drum anevoios, pentru care vremea trebuie să fie favorabilă. Se întâmplă adesea să plouă mult în preajma acestei zile, dar aşteptăm timpul bun, pentru a-i putea cinsti şi pe aceşti eroi din vârf de munte. Din Valea Teleajenului, în apropiere de staţiunea Cheia (jud. Prahova) mergem pe drumul forestier Mogoş ce ne scoate în Valea Telejenelului, urcăm în Poiana Stânii (945 m alt.) şi de aici în Pasul Boncuţa (1078 m alt.). Este capăt de drum pentru microbuz şi punct de pornire în drumeţie pentru micii montaniarzi. Cu rucsacii în spate urcăm în M-ţii Tătaru, urmărind  marcajul turistic bandă roşie. Poteca largă, ce urcă pe la poale de pădure ne scoate pe mândre plaiuri străjuite la apus de culmea dantelată de calcare a Zăganului, iar la răsărit de Masivul Siriu.

            Drumul ce merge pe culme ar avea multe de povestit: cum a fost construit de romani, urca din Slon şi ajungea în Vama Buzăului prin Tabla Buţii; despre ruinele cetăţii care se văd şi astăzi, ruine prea puţin cercetate; despre schimburile comerciale, negustorii ducând mărfuri şi butii cu vin (de unde şi numele pasului) din Ţara Românească în Ardeal şi invers; iar mai târziu despre luptele din războiul cel mare, în care ostaşii români au oprit armata germano-austro-ungară în zilele de 2-6 şi 26 octombrie 1916, după cum ne spun inscripţiile de la intrarea în cimitir. Pe platoul din faţa cimitirului şi în jurul ruinelor cetăţii se văd şi astăzi urmele tranşeelor şi ale obuzelor, cu toate că au trecut aproape 100 de ani de la luptele care au avut loc aici.

            Este o linişte deplină pe această culme, loc de pomenire. Micul cimitir impune tăcere şi solemnitate. Zărim întâi un pâlc de brazi falnici, îndărătul unui zid alb cu acoperiş de şindrilă, ce adăpostesc rândurile de cruci din piatră. Închipuie o mică biserică: vârfurile de brazi – clopote răsunătoare în adierea vântului; crucile – icoane ale eroilor; monumentul închinat lor – altarul; susurul izvorului – murmur de rugăciune neîntreruptă, îngânat adesea de tălăngile mioarelor păscând pe păşunile din apropiere. Copiii scot din rucsaci candele pe care le aprind rând pe rând şi le aştern pe morminte. “… Ofiţeri şi ostaşi apărând sfânta noastră glie, se odihnesc sub cele lespezi de piatră, de sub colină, la un loc cu inamicul răpus, concretizând, chiar în mormânt, generozitatea blândului nostru popor”. Coroana de flori, purtată de mai mulţi copii în urcuş, este aşezată aici cu grijă. Încercăm să ne desprindem din această tăcere, luând cale întoarsă. Arunc o privire în urmă şi zăresc un prichindel ce aleargă de la un mormânt la altul, aşezând alte şi alte candele aprinse. Să aibă toate lumină! Îl aşteptăm cu răbdare şi lăsăm să plutească în urma noastră scurta lor rugăciune:

            “Şi ne închinăm: - Dă, Doamne,
            C-ale noastre rugăciuni
            Pentru cei făr’ de morminte
            Să se facă-n cer cununi!

Text şi fotografii: Aniela şi Adrian Casetti
www.club-boreal.ro

Recomandati aceasta pagina: