Articole, informatii utile

Sunt mama unui copil prematur

               Ești însărcinată! Uraaa!!! Peste 9 luni îti vei tine în brate mogaldeata...e începutul atator planuri și vise! Crește burtica și, odată cu ea, și visele tale; te gandești ce hăinute să-i cumperi, ce pătut i s-ar potrivi și cum să-i decorezi camera. Nu-ti mai încapi în piele  (la propriu, uneori) de bucurie! „Am tot timpul”, îti vei putea spune, „pană îmi va veni sorocul!”

               Într-o bună zi, însă, sau noapte, se poate scurtcircuita totul. Ai contractii sau ti s-a rupt apa, iar medicul îti spune că trebuie să naști DE URGENTĂ! „Cum să nasc? Nu am decat ...32 de sătamani (sau mai putin, sau ceva mai mult)! Ochii ti se fac mari și ti se citesc pe fată frămantările; nu-ti vine să crezi că ti s-a întamplat chiar tie! Totul mergea atat de bine! Așa este, însă, uneori, neprevăzutul îti frange planurile și te ia „ca din oală”.  Fără să ai timp să te gandești, sau să-ti dai seama ce se întamplă, ești deja în sala de operatii. Cat de mult ai așteptat să-ti tii mogaldeata în brate, să-i spui „Bine-ai venit pe lume, puiul meu!”. Naști și totul se petrece într-o clipită...îti vezi copilul o secundă și apoi te trezești fără el/ea. Toate visele tale, toate planurile tale sunt înlocuite acum cu îngrijorări, lacrimi, ganduri. Oamenii din jurul tău îti pot spune orice, însă tu rămai surdă, îti auzi propria ta minte și vrei doar să-ti vezi mogaldeata...

               Nu știu să fie prea multe provocări mai mari pentru o mamă,  un părinte decat un copil născut prematur. Incertitudinea e cuvantul „de ordine”, pentru nu știi cum va fi....bebe poate respira cu mașina, ceea ce ar putea da complicatii ulterioare, poate avea hemoragie intracraniană....și multe altele.

               Fără dar și poate, vei găsi putere! Nu știu de unde și nu știu nici cum faci asta, dar vei fi puternică! Și asta nu o spune teoria, ci practica. Printre lacrimi, griji și nopti nedormite, dorinta de a lupta te împinge mai departe.

               În functie de cat de devreme s-au născut, copiii prematuri  au decalaje în dezvoltarea psihomotorie mai mari, sau mai mici. Cu cat prematuritatea este mai avansată, cu atat riscurile sunt mai mari. Indiferent de gradul de prematuritate,  copiii au nevoie, în mod primordial, de un singur lucru...IUBIRE...iubire, zambet, veselie, atmosfera destinsă în jurul lui. „Love is in the air” spune cantecul, însă eu aș spune „Love MUST BE in the air!”

               Te poate preocupa faptul că nu ai creat legăturile cu mogaldeata ta. Nu te îngrijora! Legăturile nu sunt un „bun” dat, ci, de obicei, ele se construiesc. Cum să faci asta cat mogaldeata e la NICU? Simplu...mergi zilnic, ori de cate ori medicul pediatru îti va permite, să-ti vezi mogaldeata. Lasă-ti lacrimile și grijile la ușă ( le poti lua la ieșire, sau le poti lăsa acolo, e alegerea ta)  și vorbește-i ...vorbește-i cate-n lună și în stele cu o voce calmă ...spune-i cat de mult îl/o iubești, cat ești de norocoasă că este în viata ta și a partenerului tău! Spune-i povești! Spune-i planurile voastre, ale părintilor, de viitor! Îi poti canta. Îl poti privi, îi poti zambi. Toate aceste vor crea legăturile pe care tie îti este frică că le-ai pierdut. Altfel spus, dificultătile pe care tu și mogaldeata ta trebuie să le înfruntati ÎMPREUNĂ nu fac altceva decat să creeze o legătură extraordinar de puternică. Părintii copiilor prematuri, de cele mai multe ori, încearcă să compenseze timpul „pierdut” cu copiii lor și să petreacă cat mai mult timp „de calitate” cu ei (ceva ce părintii unui copil născut la termen s-ar putea să nu o facă în aceeași măsură). Poate că nu e evident acum, însă te vei convinge că așa ai creat începuturile unei legături trainice părinte-copil.

               E posibil să-ti poti tine copilul în brate pentru cateva secunde. Fă din asta o SĂRBĂTOARE, pentru că este, într-adevăr, o sărbătoare!

               Comporta-te cu copilul tău ca și cum ar fi un copil născut la termen, adică să ai aceeași atitudine fată de el ca și cum este născut la termen!

               Poti plange cat vrei, dar cand intri în sala de NICU, aplica „tehnica urechilor trase”, adică tragi de urechi în sus (cu ajutorul mușchilor fetei, nu cu mainile) cat poti tu de tare și zambetul va apărea ca prin magie. Tine minte că emotiile sunt contagioase, iar tu transmiti starea ta  copilului, și, tot ce vrei, e ca el să se facă „bine” cat mai repede, să puteti pleca acasă.. Tu ai un rol extrem de important ,și tot tu ești cea care trebuie să-i insufle putere copilului tău și trebuie să-l încurajeze.

               Te poate ajuta gandirea realistă. Gandurile sumbre dau naștere emotiilor disfunctionale, iar acestea nu te vor ajuta să-ti atigi scopul. Poti apela la psihologul clinicii pentru a potoli furtuna ce s-a pornit în tine. Dacă nu există unul, poti apela la un psihoterapeut  în practică privată. Nu trebuie să duci totul singură!
Important este și sprijinul familiei, al partenerului tău de viată, astfel că vorbește cu el și spune-i tot ce simti, implică-l, mergeti împreună și vorbiti mogaldetei, cantati-i împreună, sau puteti să faceti asta separat. Tatăl are același rol important ca și tine, astfel că e important să meargă și el oro de cate ori acest lucru e posibil, să-i cante copilului, să-i spună povești, să-i spună ...orice ( tin minte un tată care povestea ca, în lipsă de inspiratie, i-a povestit fetitei lui intubată planul de business al companiei la care lucra).

Mai poti apela la un grup de suport  în care să împărtașești experienta ta cu alte mămici care au trecut prin aceeași situatie.

Știu că nu e deloc ușor, însă mai știu (iar teoria și practica psihologică probează acest lucru) că toti găsim puterea să luptăm pentru ceea ce iubim.

Articol scris de Mirela Tiganas – 0751.291.115 / www.psymind.ro

Recomandati aceasta pagina: