Articole, informatii utile

Parteneriatele educationale

“Eu sunt copilul.
Tu ţii în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în in cea mai mare masură,dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă…
     (“Child’s Appeal”- Mamie Gene Cole)

        Aceste vorbe  un sunt decât un apel făcut de orice copil imediat după naştere şi este adresat direct părinţilor. Cum vom proceda si ce  mijloace vom folosi? Ce strategii educaţionale? Ce modele comportamentale vom utiliza si ce mijloace educative vom aborda? Cine va reuşi mai bine? Este cel mai bine si cel  mai inţelept să prevenim din timp orice piedică apărută în calea îndeplinirii “apelului copilului nostru”.
   
       Cu toţii îmbrăcăm la un moment dat  haina rolului de părinte cu oarecare nesiguranţă şi jenă,cu surprindere sau teama, ori chiar cu o tendinţă exagerată de a pune în valoare “maturitatea” sau ”responsabilitatea”. Bucurii reale şi bucurii mimate, îngrijorări supradimensionate şi false indiferenţe…Atitudini,emoţii, vorbe…”Haina” deşi este nouă nu iţi vine ca turnată, ba îţi este prea strâmtă, ba prea largă,ba îţi ingreunează mişcarile, ba îţi dictează altele noi şi tot aşa, până când incepe să se muleze pe existenţa ta. Se pare că rolul de parinte, deşi este condiţionat instinctual,nu se asumă şi exercită de la sine,în toată plenitudinea şi eficienţa sa,ci el devine mai mult o faţetă, poate esenţială,a fiecărei personalităţi umane,care are şansa de a aduce pe lume o altă viaţă. Parentalitatea este una din şansele dezvoltării şi implinirii umane, un permanent exerciţiu de invăţare socială ,de a modela şi de a te automodela în conformitate cu dinamica vieţii.          
       Trăim intr-o societate aflată intr.-un proces continuu de  schimbare. De aceea este absolut necesar ca în centrul preocupărilor specialiştilor în domeniul educaţiei să stea identificarea nevoilor de învăţare şi dezvoltare, precum şi strategiile optime de aplicare a acţiunilor instructiv-educative.

        Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape revine în primul rand familiei sale. Chiar şi atunci când grădiniţa oferă programe foarte bune şi eficiente, ea nu poate contracara experienţa acumulată de copil în familia sa. Mai mult, ceea ce invaţă copilul de la educatoare poate să nu prezinte importanţă dacă părinţii nu întăraesc şi nu valorifică suficient programul.Pentru ca activitatea derulată în cadrul unui program de educaţie preşcolară să-şi dovedească eficienţa este necesar ca aceasta să se facă mai întâi cunoscută părinţilor şi ulterior să existe o colaborare stânsă între aceştia şi educatoare.

         Implinirea menirii unui părinte se dovedeşte atunci când,impreună cu grădiniţa ori şcoala, reuşesc să educe copilul astfel încât în viaţă el să aprecieze munca, să fie util în societate, să dovedască deprinderi şi achiziţii socio-cognitive.

          Invăţământul preşcolar poate fi principalul partener educativ al familiei. Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Pentru realizarea parteneriatului este esenţial ca părinţii să fie primiţi ca participanţi activi, să fie atraşi în adoptarea deciziilor, să se recunoască şi să se falorifice informaţiile date de ei despre copii,iar responsabilitatea a fost împărţită între părinţi şi educatoare. Printre cele mai importante relaţii de parteneriat poate fii menţionată relaţia dintre părinţi şi grădiniţă. Dacă părinţii sunt implicaţi în programul educativ încă de la început,ei vor inţelege importanţa colaborarii cu grădiniţa si cu educatoarea şi îşi vor forma deprinderea de a se interesa şi a spijini activitatea pe care copilul o desfaşoara cu ei.
          Desfăşurând in acest mod activitatea instructiv-educativă din grădiniţă,cu participarea efectivă a familiilor putem oferi părinţilor posibilitatea să vadă în grădiniţă nu doar o supraveghere a copilului în timpul absenţei lor din familie, ci şi faptul că aici se desfăsoară un proces educativ organizat.

Educatoare: Damian Alexandra - Gradinita lui David

Recomandati aceasta pagina: