Articole, informatii utile

Rolul familiei în viaţa copilului

Marele psiholog, Alfred Adler, a susţinut în teoriile sale o ipoteză destul de simplă în aparenţă, însă foarte complexă în esenţă. El a afirmat şi a susţinut ideea conform căreia, ”familia este comoara copilului”. Această premisă a constituit punctul de plecare al  multor dezbateri şi va rămâne în continuare o noţiune abstractă pentru mulţi dintre noi. La o analiză mai atentă, oare aveam capacitatea de a traduce acest citat? Câţi dintre noi conştientizăm adevăratul rol al părintelui în viaţa de familie? Care este de fapt rolul familiei în viaţa copilului? In opinia mea, familia este singurul factor determinant, care modelează principiile şi realizările unei persoane.

Familia are o puternică influenţă asupra a ceea ce am devenit, asupra modului în care ne vedem pe noi înşine şi tot aşa se va întampla şi cu copiii noştri. Familia, stilul relaţional dintre părinţi şi stilul educativ al părinţilor afectează viaţa şi socializarea copilului, abilitatea de a învăţa şi de a fi independent, de a se înţelege cu ceilalţi, de a constientiza importanţa regulilor, inclusiv progresul şcolar şi respectul de sine al copilului. O educaţie sănătoasă pleacă încă din familie, încă de la primii ani de viaţă. Cand familia nu reuşeşte  să îndplinească această sarcină şi să ofere copiilor o educaţie pozitivă, cand adulţii nu sunt modele de urmat, impactul asupra vieţii lor poate fi distrugător. În altă ordine de idei, familia este cea care pregăteşte copilul pentru viață, oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru transmiterea principalelor cunoştinţe asupra realității şi pentru formarea primelor principii de viaţă.

Încă de la naştere, copilul este  practic, dependent de membrii care formează familia, în special de părinți, fapt care reprezintă o etapă importantă în ciclul său de viață. In această perioadă  sunt dobândite principalele motivaţii şi deprinderi ale viitorului adult. Astfel, orice experiență de viață, orice reacție afectivă sau comportamentală vor fi resimţite în funcție de bazele oferite de familie. Aşadar, în acest mediu, copilul are parte de primele lecţii de viață, părinții fiind cei care îi oferă un prim model de învățare. Relaţia părinte-copil este deosebit de importantă deoarece ea duce la înrădăcinarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale. În aceste condiţii, dragostea părintească concretizată în asigurarea protecției, securității şi orientării copilului, în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive presupune încredere şi siguranță din partea copilului, înțelegere  şi afecţiune din partea părinților;

Concluzionând, putem afirma că asigurarea unor raporturi relaţionale, echilibrate, care se concretizează datorită modelelor de conduită adecvată oferită copiilor de către părinți vor avea  influență formativă decisivă. Aşadar, oferiţi timp copilului dumneavoastră deoarece “părinţii trebuie să ştie că copiii virtuoşi le procură la orice vârstă multă bucurie şi adânca mulţumire, iar în preocuparea atentă a părinţilor stă izvorul de bune însuşiri ale copiilor”. - Leon Battista Alberti

Alexandra Damian – Gradinita lui David
Recomandati aceasta pagina: