Articole, informatii utile

De-a rasu plansu’!

"Offf....!!!! Plânge ! De ce plange?" Este o intrebare pe care o auzim frecvent de la mamici. Intotdeauna ele cauta motivele plansului si mai ales moduri de a-l preveni sau opri. "Nu mai plange!" este iarasi o rugaminte pe care o auzim de cand ne nastem..."Plangi degeaba", "Plansul nu foloseste la nimic",  sunt inevitabile si le auzim zilnic. Insa, analizând situația, care  este cauza acestor crize de plâns? Exista un motiv concret sau sunt doar niste arme bine  alese de către copii?

In zilele noastre, devine din ce in ce mai greu, de inteles plansul copilului nostru sau cizele de furie. Sftaurile medicilor, psihologilor, sau cele din cărți,nu ne ajuta deloc, deoarece se contrazic reciproc. Majoritatea psihologilor pun aceste crize de plâns pe seama unui comportament care ar trebui descurajat sau pe  seama unui copil rasfatat. Unii autori cred că acestea sunt puncte de reper ale unui comportament de copil răsfăţat, copilul adoptând aceste comportament tocmai pentru  a obţine ce-şi doreşte.

Plansul copilului se realizează în mod spontan atunci când cel mic experimentează orice fel de stres sau traumă.Analizand anumite momente, putem observa numeroase surse de stres în viaţa copiilor: bolile, rănile, cearta, sau divorţul părinţilor, surse dupa care plansul este inevitabil.  Analizând acești factori, ajungem la concluzia ca plansul devine o necesitate. Acesta se „dezvolta” treptat până la momentul în care copilul simte o nevoie extrema de usurare si chiar eliberare. De ceea, din aceste motive se ajunge la acel plâns fara motiv, un plâns care nu este evident şi izbucnirea lui pare a fi nejustificată de situaţia din acel moment.

Pentru a ilustra aceste teorii, putem lua un exemplu simplu. Intr-un moment al zilei,  fursecul unui baietel se rupe şi el izbucneşte într-o criză uriașă de plâns. Evident aceste momente sunt frustrante pentru parinti, dar oare este copilul într-adevăr răsfăţat cum ar crede unele persoane sau acest plâns este doar un mijloc de manipulare? La o privire mai atenta, putem observa un alt element mult mai profund. Când un copil acţionează în acest fel, el poate folosi fursecul ca si pretext, tocmai pentru a-si elibera sentimentele de tristeţe sau furie rezultate din acumularea stresului şi anxietatii. Trebuie menționat un lucru foarte important! Copiii nu plâng niciodată fără motiv la nesfârşit. La un moment dat se vor opri si dupa aceasta criza va apărea un sentiment de uşurare şi o stare de bine.

Pe de alta parte, este extrem de important ca cei mici sa stie că aceste crize de plâns sunt inacceptabile în anuminte momente şi locuri.Cu toate astea, toţi copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de cel puţin un adult, care să le ofere un timp şi un loc sigur pentru a le asculta emoţiile de tristeţe sau furie. Dacă această modalitate de acceptare este oferită in familie, va fi mai uşor pentru copii să se abţină din plâns în diverse situaţii, la şcoală sau în public, şi copiii îşi vor ţine lacrimile pentru a le descărcă acasă în siguranţă.

Este evident ca orice  părinte îşi doreste să aibă copii fericiţi şi cred că este treaba lor să-şi facă copiii fericiţi. Mulţi părinţi îşi pierd imediat încrederea şi se simt incompetenţi când copiii lor plâng. Este de ajutor să amintim că de obicei atunci când copiii plâng, suferinţa s-a produs deja. Plânsul nu este suferinţă, ci procesul de vindecare după suferinţă.
In toate aceste situații, părinții trebuie sa răspundă in mod adecvat copilului. Parintii ar trebui sa ia anumite măsuri de prevenire pentru a reduce supararile si dezamagirile. Nu mai este nevoi sa mentionez momentele in care copilul este irascibil deoarece este obosit sau îi este foame , pentru ca știm cu toții ca un nivel scăzut de toleranţă la frustrare. Un mediu calm,  poate fi liniştitor pentru copiii care pot fi cu uşurinţă complesiti de emoţii.

Sunt si situații in care, daca un copil plânge când jucăria preferată i s-a stricat, este tentant să spui „Nu mai plânge. Vom cumpără alta!” .cred ca un alt răspuns ar fi adecvat.Ar fi indicat sa-i arati dragostea şi să-i reflectezi sentimentele, de exemplu „ai toate motivele sa plangi! Da! Eşti cu adevărat trist din cauza asta.” Poate pentru un timp asta îl poate face să plângă şi mai tare, îl va ajuta pe copil să se simtă înţeles şi îi va permite să îşi exteriorizeze sentimentul de pierdere. Când un copil este rănit fizic este important să i se recunoască durerea (văd că mana ta este julita chiar doare, dar esti foarte puternic si iti va trece)decât să i se nege sau să i se distragă atenţia de la durere.  Deși pare ciudat, este foarte important sa luam un calcul un punct foarte important. Copilului trebuie sa i se permită sa se exteriorizeze, chiar daca plansul sau furia pe care le prezintă sunt exagerate, fata de gravitatea momentului.

In concluzie, depășirea stresului si traumelor se realizează doar prin  crize de furie si momente lungi de plâns. Acestea pot fi considerate cele mai indicate medicamente pentru a trata traumele. Copiii au nevoie de un mediu propice care le permite să plângă , sa-si exteriorizeze emotiile, fara a primi pedepse sau mustrări.Un mediu cald cu iubire neconditionata, aduce bucurie si va elimina treptat plansul.

Educatoare: Alexandra Damian – Gradinita lui David

Recomandati aceasta pagina: