Articole, informatii utile

Cereale pentru micul dejun cu glicerina si arome artificiale

APC - Romania

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în luna ianuarie anul curent, 73 de sortimente de cereale din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății micilor consumatori. Produsele analizate sunt fabricate sau distribuite de către: România Hypermarche SA, Lidl Discount SRL, Rewe România SRL, Auchan România, Mega Image SRL, Dr. Oetker Ro SRL, Nestle România, Maryland Trading SRL, Dasco Distribution Concept SRL, Dijeo SRL, A&A Naturomedica Bio_Dietetic Group SRL, Haruz Exim SRL, Nutrivita SRL, Bio Mania SRL, Naponta Kft Ungaria, Elgeka Ferfelis România, Rommac Trade SRL, Lubella Polonia, European Food SA, Pirifan Distribution SRL, Sano Vita SRL și Star Foods EM SRL.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC România, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.
La 81% dintre produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs, încălcându-se astfel recomandarea din Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. 

La copii, consumul frecvent de alimente bogate în zahăr influențează procesele de creștere, ducând la apariția rahitismului și a fragilității osoase, declanșând pubertatea prematură, generând probleme de comportament (scăderea voinței, predispunere la violenţă, scăderea capacității de concentrare etc.).

Studiul privind calitatea cerealelor rafinate face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

„Cerealele rafinate pentru micul dejun nu sunt altceva decât amestecuri de făinuri rafinate, uleiuri vegetale exotice, minerale şi vitamine sintetice, arome artificiale, aditivi alimentari şi zahăr în exces sub diverse forme, transformate într-o pastă de cereale care la temperaturi înalte a fost transformată prin procesul de extrudare în forme atrăgătoare pentru micii consumatori. Cerealelele integrale au un conţinut ridicat de glucide, proteine, substante minerale, enzime si vitamine ( complexul B, PP si E ) în timp ce unele cereale rafinate conţin până la 50 de ori mai multe zaharuri decât cerealele integrale. Aportul ridicat de zahăr în alimentaţia din primii ani de viaţa a unui copil generează probleme mari de sănătate, cum ar fi obezitatea, care aduce şi alte probleme de sănătate, precum scolioza, modificarea osaturii, fragilitatea oaselor, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. Deci, consumul excesiv de zahăr dăunează grav sănătății. Este mesajul pe care îl auzim de câțiva ani, însă foarte puțini dintre noi îl înțeleg, deoarece nu au cunoștințe elementare de nutriție. Din păcate, nici societatea românească nu oferă suficiente campanii de informare și educare bazate pe informații clare și pe înțelesul consumatorului obișnuit.” a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

Studiul complet poate fi citit aici.
Mai multe informatii despre cereale. Cerealele integrale versus cerealele rafinate puteti citi aici.

APC - Romania
Recomandati aceasta pagina: